IMPORTANT !!!

Iubiți credincioși!

Conform Programului Liturgic din Postul cel Mare, întocmit pentru Parohia Ortodoxă «Sf. Cuvioasa Parascheva» din or. Padova, Italia, în data de 07.04.19 – în Duminica a IV-a din Post (a Sfântului Ioan Scăraru). BUNAVESTIREA (dezlegare la peste) vom săvârși Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sf. Vasile cel Mare.

La ora 16:00 – Taina Sfântului Maslu

Vă așteptăm cu drag!
error

IMPORTANT !!!

Iubiți credincioși!

Vineri, în data de 22 martie 2019, în ziua sărbătoririi Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia (anul apr. 320), sunteți invitați să participăm la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite.

Textul liturgic spune: Și să-mi fie mie Sfintele Tale Taine spre tămăduire și curăție, spre luminare și pază, spre mântuirea și sfințirea sufletului și a trupului; spre izgonirea a toată nălucirea, a faptei cele rele și a lucrării diavolești, care se lucrează cu gândul în mădularele mele; spre înzdrăvenirea și dragostea cea către Tine, spre îndreptarea și întărirea vieții, spre înmulțirea faptei celei bune și a desăvârșirii, spre plinirea poruncilor și spre împărtășirea cu Sfântul Duh, ca merinde pentru viața de veci.

Vă așteptăm cu multă bucurie!
error

Programul Slujbelor Divine din Postul Mare

IMPORTANT !!!

PROGRAMUL SPOVEDANIEI:

Joi  (orele 14:00 – 17:00). Vineri și Sâmbăta (orele 14:00 – 18:00).

Prima săptămână din Postul Mare:

Luni – Joi (ora 16:00) – Canonul Sf. Andrei Criteanul.

Miercuri – Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor mai Înainte Sfințite.

Continuă lectura „Programul Slujbelor Divine din Postul Mare”

error