Sfinții Împărați Constantin și Elena

Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (27 februarie 272(?) – 22 mai 337), cunoscut si sub numele de Constantin I, Constantin, sau în cadrul Bisericii Ortodoxe sub titulatura de Sfântul Constantin cel Mare, a fost Împărat roman, proclamat Augustus de către trupele sale în data de 25 iulie 306 şi care a condus Imperiul Roman până la moartea sa, în anul 337. Sfântul Constantin a rămas cunoscut până în timpurile noastre mai ales pentru Edictul de la Milano din anul 313, care marchează intrarea în legalitate a religiei creştine pe întreg cuprinsul imperiului, pentru prima oară în istorie.

În tradiția ortodoxă, Împăratul Constantin este amintit și pentru convocarea primului sinod ecumenic, în anul 325. În cadrul Primului Conciliu de la Niceea principala temă de discuție a fost arianismul, considerat de majoritatea episcopilor creștini o erezie ce trebuie combătută. Ca răspuns la aceasta, la acest prim sinod s-au pus bazele dogmatice (inclusiv Crezul) și primele canoane ale religiei creștine. Tot în cadrul Conciliului de la Niceea s-a stabilit și principiul alegerii datei Paștilor (prima duminică după luna plină de după echinocțiul de primăvară), păstrat până în zilele noastre.

Viața Elenei, mama lui Constantin cel Mare, este învăluită parțial în mister. Flavia Iulia Elena s-a născut probabil în oraşul Drepanum din Bitinia, Asia Mică în prin 248/249. Nu se știe exact când, posibil în jur de 270 l-a cunoscut pe Constantius I Chlorus. Nu se poate preciza dacă a fost căsătorită sau nu cu acesta, dar în 272/273 i-a născut la Naissus(Niș în Serbia) un fiu, pe Constantin. În 293, soţul ei, Constantius, devine Cezar(Imperiul era condus de 2 Auguști și 2 Cezari) şi din motive de stat, trebuie să se căsătorească cu Theodora, fiica împăratului Maximilian Erculeo. Elena Flavia a fost alungată de la curte şi a trăit o perioadă în umbră, aproape de fiul său. Sfânta Elena rămâne absentă din izvoare până în 306, când trupele din York îl proclamă pe Constantin ca succesor al tatălui său şi împărat şi probabil că din acest moment mama sa este rechemată la curte. Elena a devenit o persoană foarte importantă. Înainte de 324 deţinea titlul de Nobilissma Femina. În 324, când Constantin devine unicul conducător, Elena primeşte titlul de Augusta, cel mai înalt pe care îl putea primi o femeie. Sub influența ei, Constantin a dat edictul de toleranță pentru creștini și s-a convertit la această religie. Împăratul s-a convertit oficial la creștinism în anul 312, înaintea unei bătălii, dar avea să fie botezat abia în 337, la scurt timp înainte de moartea sa. De asemenea, el nu a renunțat niciodată la titlul tradițional imperial de „pontifex maximus”, fapt ce i-a atras reproșurile repetate ale unor episcopi.

Un eveniment memorabil din viaţa Elenei a fost călătoria sa în Palestina şi în alte provincii din est, din perioada 327-328. Eusebius, cel care a descris evenimentul, a pus în relatarea sa accentul pe activitatea religioasă a Elenei: mama lui Constantin se roagă acolo unde ştie că picioarele lui Iisus au atins pământul, are grijă de cei săraci, face fapte de milostenie şi construieşte în zonă multe biserici. Un templu al Afroditei fusese înălţat de către împăratul Hadrian pe dealul Golgotei, pentru a masca locul pătimirilor lui Hristos, dar Elena a ordonat distrugerea statuii şi a îndepărtat pământul care acoperea mormântul lui Iisus şi cele trei cruci, una dintre ele fiind a lui Iisus şi celelalte două aparţinând tâlharilor răstigniți și ei. Pentru a afla care este crucea lui Hristos, acestea au fost atinse de trupul unei persoane care murise de curând. În momentul atingerii de una dintre cruci, omul a înviat. Aceasta a fost dovada de netăgăduit că aceea era crucea lui Hristos. Preţioasa cruce a fost imediat înălţată de sfântul Macarie şi, când oamenii au zărit-o, au strigat: „Doamne, miluieşte!“.

După această descoperire, o parte din cruce a fost trimisă la Constantinopol ca binecuvântare, iar restul a rămas în Ierusalim în biserica ce a fost construită chiar de Elena. După acest eveniment, mama lui Constantin a ridicat biserici la locul răstignirii şi învierii, apoi în Bethleem, la peştera naşterii Domnului, alta pe muntele Măslinilor, unde Mântuitorul s-a înălţat la ceruri, şi multe altele în Pământul Sfânt, Cipru şi chiar în Occident. E posibil însă ca expediţia Sfintei Elena în Orient să fi fost şi un act politic de împăciuire. Populaţiile din est ar fi putut fi nemulţumite de reformele religioase radicale ale lui Constantin, înlocuirea oficialilor vechi cu reprezentanţi creştini şi tolerarea creștinilor.

În acelaşi timp, e posibil ca popularitatea lui Constantin să fi primit o mare lovitură în 326. Fausta, cea de-a doua soție a lui Constantin, era temătoare că împăratul ar fi fost prea apropiat de primul său fiu, Crispus, din căsătoria cu Minervina. Ea a început să-i facă avansuri lui Crispus. Acesta a refuzat. Fausta s-a plâns lui Constantin că fiul ei vitreg îi făcuse curte, chiar încercase să o necinstească. Crispus a fost întemnițat, judecat și ucis. La scurt timp, Constantin a aflat adevărul. Nebun de furie, a pus ca Fausta să fie sugrumată într-o baie de apă clocotindă. Mai mult, cu privire la Fausta, a ordonat ”damnatio memoriae”, condamnarea memoriei, adică ea nu a fost menționată în nicio sursă contemporană. Acestea reprezintă alte motive pentru care Elena s-a fi deplasat în Răsărit. La scurt timp după călătoria în Orient, Elena a murit în prezenţa fiului său, la sfârșitul lui 328 sau începutul lui 329. A fost îngropată la Roma, în mausoleul de lângă biserica Sfinţilor Marcelin şi Petru de la Via Labicana. Minunatul sarcofag care conţine rămăşiţele sale se află acum depus în muzeul din Vatican.

error

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *