Comportamentul unui creştin ortodox în Sfânta Biserică

Amintim câteva reguli de comportament în Sfânta Biserică:

În decursul istoriei creștinismului ortodox, au fost stabilite anumite reguli şi rânduieli. Acestea au ajutat clerul și mirenii să creeze o viață spirituală armonioasă, primind harul Duhului Sfânt și prin aceasta luminându-l pe fiecare care intră în Sfânta Biserică.

  1. Intră mereu în biserică cu bucurie duhovnicească. Aminteşte-ţi că Însuşi Mântuitorul a promis mângâiere în necazuri: «Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi.» (Matei, 11​​, 28).
  1. Intră aici cu smerenie şi blândeţe, pentru a ieşi din Biserică îndreptat ca vameşul smerit din Evanghelie.
  1. Când intri în Biserică și priveşti Sfintele Icoane, gândeşte-te că Însuşi Domnul și toți sfinții privesc la tine, și străduie-te să fii plin de evlavie şi cu frică de Dumnezeu.
  1. Intrând în Biserică, însemnează-te cu semnul Sfintei Cruci, însoţindu-le cu metanii (închinăciuni) şi spune: «Doamne Dumnezeul meu, miluieşte-mă pe mine păcătosul și mă mântuiește!».
  1. Creştinii ortodocşi înainte de începerea slujbei divine dau pomelnicile pregătite separat pentru vii şi morţi (botezaţi în Biserica Ortodoxă).
  1. Aprinde o lumânare, ea reprezentând arderea noastră în rugăciune în faţa Domnului, Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu şi a sfinţilor lui Dumnezeu.
  1. Este bine dacă în biserică ai un loc permanent unde te-ai obişnuit să te rogi. Mergi către el în linişte, iar trecând pe lângă Uşile Împărăteşti, opreşte-te şi însemnează-te cu evalvie cu semnul sfintei cruci. Dacă la moment nu ai un asemenea loc, fără a împiedica pe cei din jur, găseşte-ţi un loc de unde vei putea asculta rugăciunele rostite, încercând să te rogi.
  1. La biserică strădui-te să vii către începutul slujbei. Dacă totuşi te reţii, fii atent să nu deranjezi rugăciunea celor prezenţi.
  1. În biserică salută-te cu cei cunoscuţi printr-o înclinare uşoară a capului, în tăcere, urmând ca la finalul slujbei să discuți cu ei. Nu fi curios și nu-i cerceta cu privirea pe cei din jurul tău, ci roagă-te sincer, încercând să pătrunzi în ordinea și conținutul slujbei.
  1. Dacă vii la biserică însoţit de copii, asigură-te de comportamentul lor modest și păstrarea liniştii, obişnuieşte-i cu rugăciunea. În cazul în care copiii vor să iasă, aminteşte-le să se însemneze cu semnul sfintei cruci şi apoi în linişte să plece.
  1. Îmbrăcămintea, vestimentaţia de duminică. Ar trebui să-i arătăm respect lui Dumnezeu prin cea mai decentă îmbrăcăminte de-a noastră şi nu prin îmbrăcămintea de zi cu zi. Ar trebui să ne îmbrăcăm modest, într-un mod corespunzător care să atragă atenţia asupra noastră. Îmbrăcămintea noastră ar trebui întotdeauna să fie de bun creştin – în special la biserică.
  1. Telefoanele mobile trebuie închise sau date pe mute la orice fel de eveniment, cu atât mai mult la Biserică.
  1. Nu se bea și nu se mănâncă în timpul slujbei.
  1. Nu judeca greşelile nevrute ale celor prezenţi în biserică, de un mai mare folos este cercetarea propriilor neajunsuri și rugăciunea către Domnezeu pentru iertarea păcatelor propii. De multe ori, în timpul slujbei cineva alături de noi sustrage atenția enoriașilor de la rugăciune. Nu te indigna, şi nu le fă observaţii. Încearcă să nu le acorzi atenție, în cazul în care, după propria neputinţă, nu poţi depăşi această ispită, mai bine să te retragi în liniște în altă parte.
  1. Nu se cuvine să părăsim slujba înainte de a se termina.
  1. După obiceiurele formate în biserică bărbaţii stau în partea dreaptă, iar femeile în partea stângă. Nu este cuviincios să se amestece locurile bărbaţilor şi ale femeilor în lăcaşul de rugăciune.
  1. Femeile ar trebui să intre în biserică îmbrăcate modest și cu capul acoperit. Este inadmisibil închinarea la lucrurile sfinte şi primirea Sfintelor Taine cu rujul pe buze.
  1. După terminrea sfintei slujbe, la ieşirea din biserică se cuvine de a ne însemna întreit cu semnul sfintei cruci. Se cuvine a ne închina şi a merge spre casă, încercând să păstrăm harul Domnului primit prin rugăciune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *